Tacerea. Despre folosinta si trebuinta.

Am mentalizat doua saptamani la inceputul acestei marturisiri. Dar am obosit sa rememorez aceleasi, mereu in schimbare, primele patru randuri. Am obosit. Mai bine trantesc cuvintele asa cum doresc ele sa cada. Doar cine m-o citi mai mult decat acest paragraf? Probabil patru persoane. Acum cateva luni, prin toamna, o persoana pe care o stimez dincolo de feminitate si perseverenta, dincolo de om, mi-a spus … Continue reading Tacerea. Despre folosinta si trebuinta.

Vulnerabilitate

Ești pe scenă, în fața unei comunități și urmează să fii prezentat ultimul venit între oameni frumoși. Ai luptat pe front, ai văzut camarazi în aer. Mureau. Ai auzit vești care te depășeau. Trebuia să rămâi ascuns. În freamătul tău. Cu gândurile turate. Cu unghiile roase în buzunare. Nu puteai să te întorci. Nu puteai să deschizi vreun plic adresat ție. Nu știai cine mai … Continue reading Vulnerabilitate

Amor dulce de lună. Nu doar pe Lună.

  Despre diafan și gingășie     Fugim unii de alții. Nu acum. Nu altădată. Ci mereu. De mii de ani. Până acum. Când, din greșeală, o luăm pe străduța potrivită, ne împiedicăm. Eu roșesc. Tu te bâlbâi. Articulăm câteva cuvinte. Punem în scenă un zâmbet. Bătăi de inimi. Speranțe. Dor. Reflectoarele ne încălzesc frunțile, mâinile, limbile. Facem fraze, construim paragrafe și decidem să fugim … Continue reading Amor dulce de lună. Nu doar pe Lună.

cine eşti când nu mai eşti?

Privesc pacea pe care o are mâtzushka mea când doarme. Întinsă…breathing in…breathing out…so slowly…so deep…so far… away in a dreamland. Privesc mizeria psihoemoţională în care păşesc de ani nebuni. Sub egida fight-or-flight. Şanţuri adâncite pe frunte, la coada ochiului care nu mai zâmbeşte. Şi totuşi o face. Totul curge la fel atâta vreme cât respir. Respir mai sacadat. Mai greu. Mai leneş. Mai miserumpist. Toată … Continue reading cine eşti când nu mai eşti?

Minte-mă şi spune-mi că va fi bine

Când încetăm a dansa, începe haosul. Nu mai eşti fluid. Începi să priveşti în urma paşilor tăi, să-i socoteşti, să-ţi aminteşti dacă ai făcut rotaţia corectă, dacă numărătoarea a fost conform instructajului. Atunci nu-ţi mai priveşti partenerul în ochi, uiţi că ai palmele în palmele sale, intri în panică şi ai respiraţia sacadată…te împiedici. Te enervează această bâlbâială şi te opreşti. Scotoceşti după nişte cuvinte … Continue reading Minte-mă şi spune-mi că va fi bine

MI(I)CIME

Sunt mii. Mici. Din Ignoranţă. Din Superficialitate. Din frică. Măşti ambulante care servesc societăţii, servesc ţie, servesc lor. Şi bufonii, precum măştile, sunt scoşi la rampă. Se descurcă aproape perfect în orice condiţii, în orice context, atâta vreme cât nu au valori care să le coordoneze mintea, afectivitate care să îi transforme în umani, au doar minte coordonată de minte. Orice vine din exterior ca … Continue reading MI(I)CIME