Când moartea nu mai are valoare

Ora 21.45.

O pungă ce părea să cântărească destul încât să mă bage în spital ori în morgă trecu razant de umărul meu.

Moartea îmi dă târcoale poate de când am venit pe lume, având în vedere contextul în care am apărut.
Unii îmi spun că sunt norocoasă. Până la 30 de ani m-am considerat o ghinionistă.
Analizând lucrurile mai în profunzime, am ajuns și eu la concluzia că nu exist degeaba.

Și da. Sunt o norocoasă. Spre deosebire de alți bufoni sociali, eu mi-am câștigat libertatea ființei.

Am stat la o șuetă cu moartea pe la 16 ani. La 17 deja jucam șah.

static1-squarespace-com

Glumeam sumbru și era perfect căci nu ne înțelegea nimeni. Nu mă înțelegea nimeni. La 18 am trădat-o. Am dat-o la schimb pe fuga de acasă.
Și-a fost demențial. În iluzia spațiului infinit. Respiram, urlam, dansam, iubeam, trăiam. Din când în când mai învățam lucruri utile pentru creierul meu. Îmi doream să pot mai mult. Puteam mai mult. IQ-ul si EQ-ul meu uimeau de pe la 16 ani pe cei care mă testau pentru asta. Dar nu e suficient să fii “intelectual”.
Era de dorit să mă hotărăsc să “devin prost”( trimitere la cărticica lui Martin Page). Un rol pe care dacă îl joci impecabil, ajungi coleg de breaslă cu oamenii de afaceri. De succes. De..peste tot.
A treia vârsta a omului e plină de evenimente nedefinite care nu cer nimic definitiv. O mare întinsă ale cărei valuri le aștepți cu dorul unui surfer de a se urca pe placa sa. Ai nevoie de ele. Să te arunci, să te lovești, să suferi, să râzi de faptul că plângi pentru că suferi. Să o iei de la capăt. Și să devină un job part-time în care te califici pentru the next level.

Ți se spune că e nevoie de tine să nu te mai joci. “Hai în lumea adulților, gata cu prostiile.”
Acesta e punctul culminant în care individul își dă cu stângul în dreptul, în care etichetează tocmai frumusețea vieții sale. O prostie. Un gunoi de livrat în recycle bin-ul de pe desktop.

New Folder

De preferat să îl arhivezi și cu parolă. A patra vârstă a omului.     După 28 ani.
Un mare bullshit în care mentalul colectiv ți-a fost inoculat, deja din a treia vârstă a evoluției, ceea ce “ar trebui” să faci, să fii. Nu mi se pare nimic demn de scris aici deoarece totul e o iluzie mai mare decât cea prezentă intre 18 și 22 ani.
E lipsită de pasiune, de suflet, de nebunie, de entuziasm, elan, PERSONALITATE, AUTENTICITATE.

( Mai suntem câțiva care nu se încadrează în cele scrise mai sus despre vârsta a patra. Mai suntem…CÂȚIVA)

Și nu am ajuns la morgă pentru că am telefonul restricționat pentru neplată.

Pentru că iubesc viata cu lipsurile sale.
Pentru că m-am imunizat la frici. Pentru că sunt pasională. Pentru că mai am atâtea de făcut pentru oamenii care nu trăiesc.
Pentru că am derulate episoade prin fața ochilor de la restul vizitelor “umbrei cu coasa” 🙂
Pentru ca știu că ce nu trăiești acum, îți trăiește altcineva. Pentru că orice identitate poate fi furată.
Spiritul ți-l poți mutila singur. Dacă nu înveți să respiri. Dacă nu te predai unei forțe dincolo de tine.
Dacă nu accepți că ești doar un actor. Și nu lăsa cortina să pice peste tine fără să pleci capul și să culegi florile.

Am ajuns acasă, am dus gunoiul ( da, noaptea :)) ), am mulțumit pentru vizita făcuta și…

TRĂIESC.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s